Tort Capsunica
Ingrediente
Blat:
200 gr. Faina
100 gr. Zahar pudra
50 gr. Unt moale
5 Oua
2 lingurite praf de copt
Forma de inima pentu coacerea blatului
Sos Capsuni:
300 gr. Capsuni
5 linguri apa
50 gr. Zahar
Crema:
100 gr. Crema de Branza
150 gr. Mascarpone
7 linguri sos de Capsuni
50 gr. Zahar pudra
Ornare:
300 gr. Fondant rosu
50 gr. Fondant alb
50 gr. Fondant negru
60 gr. Fondant verde
4 linguri sos de Capsuni
Preparare
Blat:
Ouale se separa, galbenusul se freaca bine cu zaharul pudra dupa care se adauga untul moale , se amesteca bine pana se incorporeaza untul si devine crema. Albusurile se mixeaza pana devin o spuma tare si compacta. Se pune spuma de albusuri peste crema de galbenusuri si se amesteca cu o paleta. Praful de copt se amesteca cu faina si se adauga in compozitia de oua.
Se tapeteaza cu hartie o forma de inima pentru blat, se pune uniform aluatul in forma si se baga la cuptor 10 min la 180 grade dupa care se reduce temperature la 160 grade si se lasa la cuptor inca 25 minute. Dupa ce blatul este copt se lasa la racit, apoi se taie in doua parti pe lungime.
Sos Capsuni:
Capsunii se spala se pun intr-o cratita mica se adauga un pic de apa si se pune la foc. Se adauga zaharul si se lasa putin sa fiarba pana se inmoaie capsunii. Dupa ce capsuni sunt moi se ia cratita de pe foc, se lasa un pic sa se raceasca apoi cu un Blender de mana se maruntesc pana devine sos.
Crema:
Crema de branza se amesteca cu mascarpone , zaharul pudra si se amesteca bine. La sfarsit se pun si cele 7 linguri sos de capsuni si se amesteca bine.
Asamblarea tortului:
Peste prima parte a blatului se pune crema si se intinde uniform iar peste crema se pune a doua parte a blatului. Cu o pensula se unge tot tortul cu sos de capsuni.
Ornare:
Foaie fondant:
Cei 300 gr. fondant rosu se modeleaza bine cu mainile ca sa se inmoaie si se intinde foaie. Pentru a intinde fondantul se foloseste amidon alimentar sau zahar pudra( inlocuitorul fainii).
Se aseaza foaia de fondant peste blat, apoi se modeleaza usor cu mana si cu ajutorul unui saculet plin cu amidon alimentar sau zahar pudra( daca nu aveti saculet puteti confectiona unul dintr-un material mai fin in care puneti amidonul apoi legati materialul cu ata).
Din fondant alb se face irisul ochilor si semintele de capsuni iar din fondantul negru se fac pupilele, gura si genele. Pentru iris se intinde o foaie din fondant alb si cu un cutit mic se taie doua forme ovale, iar semintele capsunei se fac cu mana. Pentru pupile se intinde o foaie mica din fondant negru si cu o forma rotunda se fac pupilele. Gura si genele se fac tot cu mana. Pentru frunze se intinde o foaie din fondant verde si cu un cutit se taie forma frunzelor. Toate acestea ochii, gura, frunzele ,genele se lipesc cu o pensula inmuiata foarte putin in apa .
Tortul se tine la temperatura camerei pana la servire.
O capsuna uriasa si delicioasa ;) ! Aceasta este reteta mea si propun sa o incercati si voi. Mie imi plac foarte mult capsunii dar din pacate nu pot sa mananc deoarece sunt alergica la semintele care le au capsunii. M-am gandit cum sa fac sa mananc si eu o capsuna mare si sa imi satisfac pofta si asa mi-a venit ideea de a face o capsuna mare. Apropo, sosul de capsuni este strecurat prin sita ca sa nu aiba seminte si sa pot sa manac si eu ;) dar voi nu trebuie sa-l treceti prin sita. Este o combinatie foarte reusita si ma bucur ca a fost atat de apreciat tortul meu. Atat musafirii dar mai ales eu am fost foarte incantati de acest tort si s-a mancat foarte repede. Sper sa fiti si voi la fel de incantati de aceasta reteta .
Din pacate am fost in criza de timp si nu am reusit sa fac poze la etapele parcurse pentru realizarea acestui tort.
Sa aveti pofta:)!