Prajitura cu banane “Bafis”
Am denumit acesta prajitura "Bafis" , prescurtarea "Ba" de la banane iar "Fis" de la numele meu "Felis".Sunt foarte mandra de aceasta reteta inventata de mine. Avand foarte multe banane, m-am gandit ce reteta pot realiza folosind cat mai multe banane. A iesit aceasta minunatie de prajitura pe care o ador. Sper sa va placa si voua si sa o incercati.
Ingrediente
Blat
5 Oua
50 gr. Unt topit
100 gr. Zahar
150 gr. Faina
2 pliculete Zahar vanilat
1 Pliculet praf de copt
2 linguri Cacao
3 Banane pentru blat
3 Banane felii
Crema Ganache
250 ml Frisca lichida
250 gr. Ciocolata amaruie
100 gr. Ciocolata alba topita
Mod de preparare
Cele 3 banane pentru blat se blenduiesc. Eu nu le-am blenduit foarte bine deoarece imi place sa fie bucati de banana in blat, dar daca nu va place asa , atunci le puteti blendui foarte bine ca sa nu ramana bucati de banana.Galbenusurile se amesteca cu untul topit, se amesteca bine ca la maioneza. Faina se amesteca cu praful de copt si cacaoa.Albusurile se mixeaza bine impreuna cu zaharul. Peste spuma de albusuri se pune treptat mixul de faina si galbenusurile. Se amesteca cu grija sa nu se lase spuma de albusuri. La sfarsit se adauga in aluat piureul de banana. Tava se tapeteaza cu hartie de copt si se unge cu unt.
Cuptorul se preincalzeste la 180 grade C. Blatul se coace la temperature de 180 grade – 10 min, apoi se reduce temperature la 160 grade si se mai lasa la cuptor inca 20 min. Blatul se incearca daca este copt.
Crema Ganache
Se pun intr-o cratita la foc mediu frisca lichida impreuna cu ciocolata, se amesteca pana se topeste toata ciocolata. Se ia de pe foc si se lasa sa se raceasca.
Cele 3 banane se taie felii si se aseaza peste blat, iar peste feliile de banane se toarna crema Ganache. La sfarsit se topeste 100 gr. ciocolata alba si se decoreaza prajitura.
Se lasa prajitura la rece aprox. 3 ore pana este bine intarita crema.
Sa aveti pofta :)!